Impresionanta amenajare a unui apartament de 3 camere in stil clasic reinterpretat

Dornica sa gaseasca acel echilibru intre personalitatea oamenilor si interioarele pe care ii ajuta sa le contureze, Georgiana, o tanara talentata, pasionata de frumos ne introduce astazi intr-o lume a elegantei si a esteticii clasice printr-o amenajare ce ne aminteste de hoteluri de lux franceze.

Deschide Galeria

Dar nu suntem in Franta, ci in Bucuresti, intr-un apartament de 3 camere cu o suprafata de 80 de metri patrati. Proiectul a fost o provocare nu atat prin complexitatea lui, ci prin recrearea decorului inspirat de stilul neoclasic. Proprietarii, pasionati prin formatie de aceasta perioada, si-au dorit un camin elegant, rafinat precum cel al saloanelor clasice, dar cu o atmosfera calda si primitoare.

Georgiana a inteles pe deplin dorintele clientilor ei si a reusit sa le transpuna cu multa creativitate intr-un concept original, creativ care reflecta echilibru asupra interiorului.

Livingul cuprinde o zona de conversatie cu o canapea si un divan (produs in Italia), rama usor patinata pentru TV, un semineu decorativ din aceeasi poveste, zona de dining include o masa extensibila pentru 6 persoane, o biblioteca antichizata in spirit clasic si o bucatarie ce preia din designul camerei cu un front din oglinda fumurie pentru o unicitate armonizata. Pentru a recrea ideea de inspiratie clasica s-au folosit materiale naturale, mobilier din lemn masiv realizat la comanda in Italia (Elitemob), dar si din Romania prin Atelierul Anda Roman, finisaje de la Delta Studio, draperii de la Rugvity si covoare de la Galeriile Noblesse.

Desi usor excentric prin detaliile decorative, apartamentul reuseste sa imbine latura estetica a decorului cu functionalitatea spatiilor necesare unui locuit contemporan. Gratie suprafetelor vitrate generoase, camerele se bucura de o lumina naturala ce pune in valoare trasaturile acestui decor special. Patina mobilierului sculptat, tapiteriile catifelate si stralucirea candelabrelor aurite, toate reusesc sa redea acel ambient rafinat, cu un aer clasic. Cromatica neutra, calda contribuie la crearea acestei ambiante confortabile.

Dormitorul matrimonial intruchipeaza stilul clasic reinterpretat intr-un mod foarte explicit prin detaliile, mobilierul si finisajele folosite. Oglinda antichizata dubleaza camera si imprima un aer vintage combinat cu un baldachin care adauga un romantism si farmec cochet camerei. Cel de-al doilea dormitor a fost transformat in camera dressing.

Intregul proiect mizeaza pe combinatiile fine de culori neutre, pentru a nu aglomera spatiile, pe frumusetea pieselor de mobilier lucrate cu maiestrie de catre artizani din Italia si pe farmecul accesoriilor care vin in completarea acestei amenajari interioare de lux.

Felicitari, Georgiana, pentru acest proiect minunat! Speram sa va inspire si pe voi!

Te-ar putea interesa

Cele mai citite articole