Impartasim cu drag fiecare din proiectele frumoase pe care le intalnim zi de zi. Suntem foarte bucurosi sa va prezentam astazi amenajarea realizata de talentatele arhitecte de la Miso Architects pentru un apartament de 50 de metri patrati din centrul Bucurestiului. Haideti sa urmarim in detaliu cum a fost realizata aceasta amenajare.
Studioul este compus dintr-o camera generoasa de 45 metri patrati si o baie de 5 metri patrati. Spatiul a fost recompartimentat cu scopul de a obtine o zonificare functionala, demonstrand ca si o astfel de configuratie poate fi transformata inteligent intr-o locuinta utila cu spatii de depozitare si functiuni necesare.
Amenajarea a pornit de la cateva probleme existente la nivelul camerei: necesitatea de a integra zona de bucataria in cadrul incaperii si iluminarea naturala slaba din cauza suprafetelor vitrate reduse. Misiunea n-a fost tocmai usoara pentru ca exista riscul de a faramita prea mult spatiul. Ingeniozitatea Mihaelei si Soranei ne-a surprins placut. Astfel, desi avem o singura camera, ele au reusit sa creeze 5 zone distincte, separate vizual intr-un mod cat mai putin intruziv: living, bucatarie, dormitor, birou si intrare cu depozitarea aferenta.
Cea mai mare suprafata a fost alocata zonei de zi, adica pentru living si bucatarie care formeaza un tot unitar, delimitate doar de o piesa de mobilier multifunctionala: bar, semineu si biblioteca. Este realizata pe comanda din MDF si pal melaminat ce imita stejarul si placata pe o parte cu sticla termorezistenta in zona semineului (functioneaza cu bioetanol). De cealalta parte, placarea dubla corespunde unei mini-biblioteci excelent integrata in contextul multifunctionalitatii acestei piese-nucleu din cadrul amenajarii.
Ne place foarte mult si ideea de a ascunde inesteticul calorifer in spatele unei masti. Finisajul traforat nu-i afecteaza functionarea, caldura fiind distribuita uniform, iar aspectul este unul modern si placut in ansamblul decorului. Cele 2 ferestre incadreaza simetric masca de calorifer precum si televizorul alaturi de un corp de mobila pentru depozitare. Tot in zona de living, a fost integrata si o canapea tip coltar, pata de culoare a amenajarii, un galben solar ce atrage toate privirile.
Bucataria pastreaza linia designului simplu si modern, cu dispunere compacta si finisaje lucioase cu front si blat din aceeasi esenta de lemn. Banda LED ofera iluminatul de accent necesar pentru gatit, iar electrocasnicele sunt toate incastrate in mobila pentru a pastra uniformitatea din linia amenajarii.
In continuarea bucatariei, Mihaela si Sorana au conceput si o zona de lucru intr-o nisa a structurii de rezistenta. Texturile din lemn, scaunul Eames confortabil creeaza un birou functional si estetic in acelasi timp. Acest spatiu este completat intr-un mod coerent de o biblioteca deschisa ce delimiteaza ingenios dormitorul de restul functiunilor. Vorbim despre o dubla delimitare pentru ca zona de noapte este separata de living printr-un perete de sticla. Patul tapitat intr-o culoare neutra si noptierele albe, creeaza fondul perfect pentru accentele de culoare si confera confortul necesar adecvat unei zone de odihna.
Pentru a rezolva problema impartirii spatiului si mai ales a iluminarii slabe, cele 2 arhitecte au apelat la trucuri care sprijina si suplinesc mici defecte ale incaperii. Astfel, au fost alese culori calde, deschise care sa reflecte lumina si sa creeze un ambient placut; in acelasi scop s-a optat si pentru suprafete albe lucioase, imbinate cu esenta de stejar ce ne amintesc de minimalismul stilului scandinav. Un element foarte important in aceasta amenajare sunt oglinzile placate pe pereti atat in zona de living, dormitor si intrare, amplasate strategic pentru a reflecta si a crea jocuri de lumina care compenseaza lipsa peretilor despartitori si a unui iluminat natural eficient. Acelasi rol il joaca si peretele de sticla fumurie care separa zona de zi de zona de noapte. Placarile pe pereti cu alaturari de oglinzi, lemn si un placaj din MDF special personalizat in atelier cu finisaj de cupru si pete realizate cu acid acid si vopsea, confera personalitate si originalitate spatiului.
Nu putem sa nu remarcam corpurile de iluminat, adevarate piese decorative care, pe langa plusul estetic adus decorului, asigura un iluminat general eficient prin fascicule luminoase puternice. Decoratiunile alese sunt moderne, textile uni la nivelul draperiilor si covoarelor, piese decorative functionale si plante adaptate conditiilor de lumina si spatiu.
Aceasta amenajare tocmai a devenit una din preferatele noastre! Si pentru asta le multumim Mihaelei si Soranei pentru ca ne-au impartasit acest minunat proiect.
Foto: Alexandru Dragoi