Programul Tranziție Justă: Dezvoltarea surselor regenerabile de energie

Autoritatea de Management pentru Programul Tranziție Justă a lansat în consultare publică Ghidul Solicitantului pentru un nou apel de proiecte dedicat acțiunii „Energie verde accesibilă și mobilitate nepoluantă”, componenta privind dezvoltarea surselor de energie regenerabilă în perspectiva formării comunităților de energie.

Programul oferă sprijin pentru instalarea de mici capacități de producere a energiei din surse regenerabile atât în clădiri publice, cât și în gospodării individuale, contribuind la creșterea autonomiei energetice și la diminuarea vulnerabilităților consumatorilor.

În cadrul acestui apel de proiecte sunt eligibile investițiile care vizează două tipuri de acțiuni:

  • Acțiune obligatorie: vizează finanțarea echipamentelor și lucrărilor necesare pentru instalarea sistemelor de producere a energiei în clădirile publice. Sunt eligibile investițiile în: centrala fotovoltaica, panouri fototermice, sisteme eoliene, instalații pe biogaz, sisteme geotermale, precum și pompe de căldură, cu respectarea tuturor cerințelor din Ghidul Solicitantului.
  • Acțiune opțională și punctată suplimentar: permite includerea gospodăriilor individuale în proiect, prin finanțarea echipamentelor destinate producerii energiei regenerabile pentru consum propriu. În această categorie intră, în principal, instalarea unui sistem fotovoltaic, a panourilor fototermice sau a pompelor de căldură, măsuri care contribuie direct la reducerea facturilor de energie și la combaterea sărăciei energetice.

Inițiativa se adresează unităților administrativ-teritoriale din județele aflate în proces de tranziție economică: Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Mureș și Prahova.

Un proiect poate include una sau ambele componente, însă unitatea administrativ-teritorială are calitatea de solicitant unic, indiferent dacă proiectul vizează exclusiv clădirile publice sau include și gospodării individuale.

Unitățile administrativ-teritoriale trebuie să demonstreze dreptul de proprietate sau folosință asupra imobilelor implicate și să prezinte o listă transparentă a gospodăriilor interesate, acolo unde proiectul include și componenta rezidențială. De asemenea, proiectele trebuie să garanteze faptul că energia produsă este destinată consumului propriu, evitând generarea de venituri comerciale.

Finanțarea se acordă sub formă de granturi nerambursabile, prin procedură competitivă, iar proiectele trebuie să demonstreze contribuția la obiectivele climatice și energetice stabilite pentru 2030 și 2050.

Rezultatele așteptate includ majorarea cantității de energie regenerabilă produsă local, precum și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, astfel că investițiile vor avea un impact direct asupra calității vieții populației și asupra modernizării infrastructurii publice din zonele afectate de restructurări economice.

Te-ar putea interesa

Cele mai citite articole