Dezbaterile recente, provocate de un ordin al Ministerului Educației privind temele școlare, au adus în atenție nu doar viziuni pedagogice diferite, ci și o curioasă diferență lingvistică. Deși documentele oficiale folosesc sintagma consacrată „temă pentru acasă”, în spațiul public a circulat frecvent și varianta „temă de casă”.
O diferență de formă și origine
Cele două expresii, deși se referă la același lucru, au origini și structuri diferite:
- „Temă pentru acasă” este considerată construcția standard, fiind o formulă transparentă și firească în limba română (o temă destinată a fi făcută acasă).
- „Temă de casă” este o variantă care poate părea mai puțin naturală gramatical. Explicația cea mai probabilă pentru existența sa este calchierea lingvistică (traducerea directă a unei structuri) după modelul german „Hausaufgaben”. Această ipoteză este susținută de frecvența cu care expresia apare în limbajul vorbit din Ardeal. Sursele probabile nu sunt englezescul homework sau franțuzescul devoir à la maison, ambele sugerând mai degrabă cuvântul „acasă”.
O tradiție regională confirmată istoric
O scurtă cercetare istorică întărește originea transilvăneană a expresiei. Sintagma „temă de casă” apare frecvent în presa din Transilvania și Banat încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea și pe parcursul secolului al XX-lea, în special în publicațiile dedicate învățământului.
O dezbatere recurentă: prea multe teme
În mod surprinzător, analiza textelor vechi arată că îngrijorarea privind volumul excesiv al temelor nu este deloc o problemă modernă. Critici similare cu cele de astăzi, legate de supraîncărcarea elevilor, erau formulate în publicații de la începutul anilor 1900.
În concluzie, deși poate părea o construcție mai puțin fericită, sintagma „temă de casă” are o tradiție istorică respectabilă și o puternică amprentă regională, explicabilă prin influența germană. Circulația sa în paralel cu formula standard „temă pentru acasă” demonstrează persistența și acceptarea diferențelor lingvistice regionale în limba română.