Amenajare functionala dedicata unei familii cu 4 membri intr-un apartament de 53 mp

Repartizarea intr-o maniera functionala a unui spatiu, astfel incat acesta sa raspunda cerintelor unei familii extinse compusa din doi adulti si doi copii, devine o adevarata provocare mai ales atunci cand vorbim de un apartament cu doar 2 camere, de mici dimensiuni.

Deschide Galeria

Plecand de la baza unui stil scandinav, amenajarea acestei locuinte se concentreaza intr-o mare masura pe valorificarea spatiului si restructurarea acestuia. Odata stabilit focusul prinicipal, cele doua camere se impart egal, oferind intregii suprafete patru camere in ton cu preferintele fiecarui membru al familiei.

Prin adaugarea unei sine centrale si a unei draperii cu rol despartitor, living-ul se imparte in zona de odihna si zona de relaxare. Zona de odihna este reprezentata de un pat dublu si un mobilier simplu cu rol de depozitare. Coloristica respecta modelul scandinav: gri, albastru, galben, inviorand atmosfera, iar la aceasta se adauga componentele de iluminat artificial care, in ciuda posibilitatii patrunderii luminii naturale din plin, sunt orientate astfel incat sa asigure o iluminare perfecta. 

Cea de a doua zona, cea de relaxare, se doreste a fi un micro living, un loc unde se pot desfasura cu usurinta momentele petrecute impreuna cu cei dragi. Odata ascunsa zona dormitorului prin tragerea draperiei, spatiul ramas devine prielnic oaspetilor si activitatilor de socializare,asa cum o arata si numeroasele jocuri interactive care ocupa intreg spatiul bibliotecii suspendate. Aici regasim o canapea extensibila si o biblioteca minimalista, iar accesorizarea spatiului se face intr-o maniera afectiva, remarcat fiind tabloul care prezinta toti cei patru membri ai familiei intr-o maniera artistic-moderna.

Dormitorul principal se dedica in totalitate celor mici si activitatilor pe care acestia le intreprind. Mergand pe acelasi tipar ca in cazul living-ului, cu ajutorul draperiei centrale, se obtine un spatiul intim si rezervat individual. Mobilierul se compune din doua paturi pozitionate in lateralul camerei, ambele pentru o singura persoana, spatii de depozitare si birou. 

Bucataria este compacta si restransa, corpurile de mobilier ocupand intreaga sa suprafata. Desi vorbim de un spatiu dedicat pregatirii mesei, se acorda o mare importanta timpului pe care cei mici il aloca in incinta acestuia, iar acest lucru se poate observa cu usurinta prin prezenta plusurilor si a jocurilor recreative. Zona de servire a mesei are un caracter minimalist si artistic, scaunele din plastic transparent si tablourile viu colorate asezate mural oferind o infatisare moderna intregului spatiu.

Baia respecta tendintele si se compune din obiecte sanitare cu design modern la care se adauga accente de lemn natural. Impreuna cu albul imaculat, accesoriile, design-ul faiantei si al gresiei plus covorasele, calmeaza vizual intreaga incapere. 

Atunci cand vorbim despre o locuinta de familie, functionalitatea este factorul principal care influenteaza intreaga amenajare atunci cand se ia in calcul esteticul si dispunerea in spatiu. In cazul de fata, devine factorul major, scopul transformarii fiind acela de a asigura confort si intimitate intregii familii si fiecarui individ in parte.

Designer: Kvadrim

Te-ar putea interesa

Cele mai citite articole