Apartament mic cu o amenajare minimalista

Configuratiile noilor apartamente te pot pune in dificultate atunci cand pornesti amenajarea. Un exemplu in acest sens este proiectul despre care vom vorbi astazi.

Deschide Galeria

Tanarul care tocmai isi achizitionase acest apartament a apelat la ajutorul celor de la Boho Studio pentru a reusi sa obtina o locuinta functionala. Spatiul lung si ingust a fost cel care i-a dat batai de cap, atat livingul cat si dormitorul avand o dispunere si forma similara.

Cerintele sale au fost minime, principala sa dorinta fiind aceea de a contura o locuinta dotata cu strictul necesar, zona de bucatarie, loc de luat masa si spatii de depozitare eficiente.

Zona de living a fost conturata minimal pentru ca totul sa para cat mai aerisit si fluent. In acest scop, au fost alese piese de mobilier pe picioare (vezi canapeaua, corpul de biblioteca sau comoda-suport pentru televizor) pentru a nu fi percepute ca foarte masive in ansamblul amenajarii. Pentru a spori spatiile de depozitare designerii au integrat un dulap inalt in living, langa canapea.

Bucataria, desi mica, a fost amenajata compact si functional pentru a oferi toate cele necesare atunci cand gatesti. Dulapurile sunt inalte, mergand cu depozitarea pe verticala pana aproape de tavan, folosind toti peretii. Toate piesele sunt albe, cu mici insertii de lemn natur mentinand un aspect ordonat. Lemnul de la nivelul blatului, alaturi de accentele de gri ale pardoselii sparg monotonia albului. In contrast, pentru de zona de luat masa s-a folosit doar negru.

In dormitor, amenajarea este realizata la centimetru, ingloband patul, dulapul pentru haine, dar si un birou cu rafturi pentru carti. Patul este fix, cu o mica noptiera; spatiul pare usor ingramadit, dar finisajele folosite permit spatiului sa respire. Decorul este simplu, tocmai din dorinta de a nu supraaglomera camera.

Per ansamblu locuinta este coerenta din punct de vedere al nuantelor, texturilor si finisajelor, fiind o amenajare reusita pentru tanarul beneficiar.

Te-ar putea interesa

Cele mai citite articole