Apartament minimalist in doua culori

Acest apartament este lucrarea unor arhitecti olandezi de la firma i29, specializati in design interior. Se pare ca acestia au o preferinta pentru utilizarea a cat mai putine culori atunci cand decoreaza un interior. Spre exemplu, acest apartament din Amsterdam are peretii, tavanul si podeaua in alb complet, iar pe alocuri culoarea data de scandura din lemn de pin. Ceea ce este special la mobilierul de lemn este ca usile dulapului au o serie de deschizaturi asimetrice de diferite forme neregulate.

Deschide Galeria

Culoarea alba si cea a lemnului de pin predomina in intreaga casa, in diferite combinatii: in camera de zi tavanul, podeaua, mobila sunt albe cu un sigur perete despartitor din lemn; bucataria are doar tavanul si o parte a mobilei din lemn, baia este in intregime alba iar scara care duce spre mansarda de asemenea din lemn. Prezenta unor scaune, a unei canapele si a tabloului abstract, toate de culoare foarte inchisa contrasteaza puternic cu nuantele simple ale peretilor.

Formele drepte si taieturile curate ale mobilei creeaza o stare de liniste si simplitate, specifice stilului minimalist. Totodata, acest stil sustine ideea de open space, de renuntare la obiectele inutile din casa si la orice alt element care sa incarce decorul.

De departe, ceea ce face ca acest apartament sa fie unic este mobila in care au fost sculptate multe "gauri". Prin aceste gauri se vad obiectele care se afla in depozitate in dulap, usile nu ascund dezordinea dinauntru ci doar lasa sa se vada aceeasi rigoare ca si cea din amenajarea care se regaseste in toata casa. Minimalismul reprezinta un concept care are la baza coerenta si rigoare, iar aceste trasaturi se reflecta si in starea de spirit a celui care il adopta.

Nuantele simple, folosirea materialelor rigide cat si folosirea liniilor precise ne fac sa ne amintim de stilul suedez de decorare a interioarelor. Imbinate, toate acestea creeaza un spatiu luminos, aerisit, potrivit pentru a fi locuit atat de o familie cat si de persoanele singure.

Te-ar putea interesa

Cele mai citite articole