Cum sa locuiesti confortabil intr-un spatiu de 36 mp

Am astazi pentru tine un nou proiect de amenajare pentru un spatiu mic. Mai exact un apartament de 36 metri patrati. O camera principala, o bucatarie, o baie si un hol mic. Cu indemanare si imaginatie, designerii au reusit sa obtina maximum din acest apartament, transformandu-l intr-un spatiu locuibil.

Deschide Galeria

Pentru amenajarea unui spatiu mic ai nevoie de trucuri si idei creative astfel incat decorul sa se contureze intr-un mod placut si mai ales functional. Pe o astfel de abordare au mizat designerii de la Zukkini care s-au ocupat de aceasta garsoniera. Pentru a asigura in primul rand confortul beneficiarului, au gandit camera pe mai multe zone sau subfunctiuni. Avem astfel, o zona de dormit, un spatiu echivalent unui mini-living, o mica zona de birou si bineinteles spatiu pentru depozitare.

Minimalist, dar confortabil

Culorile blande, neutre, esentele de lemn ale mobilierului ajuta la conturarea amenajarii intr-un camin confortabil. Spatiul este minimalist amenajat; cum altfel, cand ai la dispozitie atat de putini metri patrati? O canapea-coltar extensibila (la nevoie pentru un musafir), un otoman pe post de masuta de cafea, care, la randul lui, ar putea fi folosit si pe post de scaun, un covor care sa uneasca vizual partea aceasta a camerei si un corp tip consola, de inaltime joasa, deasupra careia este instalat televizorul (fixat in perete, nu asezat pe mobila).

Pentru a separa zona de conversatii de cea cu patul pentru dormit, designerii au ales un corp de biblioteca cu rafturi deschise pe care se pot pune diferite decoratiuni. Ingenios, creativ si functional in acelasi timp. Zona de dormit primeste intimitatea de care ai nevoie si obtii in plus un loc pentru depozitare. Si pentru ca tot am pomenit de depozitare, uita-te cu atentie ce efect are dulapul acela asezat pe peretele opus ferestrei, cu usi glisante acoperite cu oglinzi. Da profunzime spatiului si iti creeaza impresia ca spatiul este mai mare decat in realitate. Iti recomand o astfel de pozitionare si in camera ta, daca vorbim de un dormitor de exemplu. In plus, faptul ca reflecta lumina ajuta amenajarea sa para mai spatioasa.

Patul este asezat chiar la fereastra, iar draperiile lungi si groase odata trase iti permit sa dormi pana mai tarziu fara sa te deranjeze lumina.

Bucataria – ca un spatiu de socializare 

Desi designerii si-ar fi dorit sa uneasca camera cu bucataria intr-un plan deschis, acest lucru nu a fost posibil, peretele dintre cele 2 fiind unul de rezistenta al imobilului. Desi izolata de camera, bucataria comunica direct cu holul, usa fiind eliminata. Astfel, in hol patrunde si lumina naturala.

Amenajarea bucatariei reia intr-un fel ideea de spatiu de petrecut timp cu prietenii, sofa cu masa rotunda, fiind locul pentru dining-ul si spatiul de socializare totodata care nu a mai avut loc in camera principala. Bucataria se bucura de o lumina placuta fiind pozitionata pe sud, de aici si ideea de a petrece timp gatind si socializand cu prietenii.

Decorul ne aminteste de bucatariile nordice, la moda in ultimii ani, cu un aer retro si industrial in acelasi timp, cu acea bara metalica ca suport pentru cablurile cu bec si faianta tip Metro. Este o amenajare compacta, dar functionala, mobilierul oferind depozitare, iar zonele de lucru tipice unei bucatarii fiind usor accesibile.

Jocul placilor ceramice colorate ofera un aer dinamic unui hol foarte mic, acelasi tipar fiind preluat si in baie. Pe langa dulapul de sub lavoar si corpul de dupa usa, spatiu pentru depozitare mai gasim si langa cada de baie incastrata intr-o nisa ce a fost creata pentru acest lucru.

Imi place cum a iesit per ansamblu aceasta amenajare: functionala, cu stil si mai ales adaptata nevoilor beneficiarului. Ti-e cum ti se pare?

Sursa foto: design-homes

Te-ar putea interesa

Cele mai citite articole