Design modern intr-un apartament de 2 camere

Cu fiecare amenajare pe care o aducem in paginile site-ului nostru ne imbogatim cu noi idei si abordari pe care ti le oferim ca sursa de inspiratie. Iata inca un astfel de model care ne-a atras atentia. Detaliem in cele ce urmeaza.

Deschide Galeria

Apartamentul de 2 camere a beneficiat de amenajarea designerilor de la BK Studio care au regandit spatiul astfel incat sa fie cat mai luminos, iar functiunile sa comunice armonios intre ele. Astfel, modificari au fost operate la nivelul holului, dar si al livingului. A fost marit spatiul de depozitare, creand o zona de dressing la intrarea in dormitor, iar camera de zi comunica acum direct cu bucataria, eliminand usa dintre cele 2 incaperi. S-a renuntat si la usa care facea legatura intre living si hol. Per ansamblu, spatiul obtinut este mai coerent, mai fluent, conexiunea intre functiuni fiind mai evidenta.

Din punct de vedere cromatic s-a optat pentru mult alb, esente de lemn natur care sa echilibreze si sa imprime caldura incaperilor, dar si accente de culori care inveselesc spatiul. Intalnim in zona de zi combinatia intre gri si galben mustar, un mix echilibrat si placut vizual.

Pentru living, s-a mizat pe o amenajare aerisita, cu nuante ce amplifica lumina naturala. Mobilierul cuprinde piesele principale, canapeaua galbena iesind in evidenta in mod deosebit. Fotoliul, alaturi de lampadar, contureaza discret un loc dedicat lecturii in apropierea ferestrei. In capatul opus al camerei a fost integrat un corp de biblioteca de inaltime medie cu rafturi deschise. Pentru un plus de textura la nivelul decorului, peretele cu televizorul a fost placat cu placi de caramida albe.

Trecerea spre bucatarie se face direct prin spatiul ramas dupa eliminarea usii. Camera este destul de spatioasa permitand o amenajare ce poate fi delimitata intre zona tehnica dedicata gatitului si cea destinata luarii meselor. Mobilierul este compact, dispus in forma literei L, cu depozitarea concentrata in corpurile inferioare. Electrocasnicele incorporate sporesc caracterul unitar al amenajarii. Frontul gri al mobilei contrasteaza cu scaunele galbene, preluand astfel motivul cromatic intalnit si in living, iar mozaicul din placi ceramice dezvoltat pe pereti sporeste luminozitatea.

Masa este extensibila permitand o folosire si atunci cand exista oaspeti. Amenajarea bucatariei imprima un aer elegant, modern, reducand din caracterul tehnic al spatiului si apropiindu-l mai mult de decorul livingului.

Culorile ne insotesc si in dormitor. Paleta cromatica diafana permite diferite insertii de accente la nivelul pernelor decorative sau ale cuverturii. Amenajarea este minimalista, depozitarea fiind concentrata la intrarea in camera, intr-un dressing conturat din spatiul din hol. Tapetul cu un imprimeu discret pune in valoare zona patului. Spatiul pare aerisit si luminos gratie si ferestrelor generoase. Perdelele si draperiile alese filtreaza placut lumina.

In baie, designerii au abordat amenajarea cat mai functional posibil, cu placi ceramice gri ce imita textura de piatra. In dreptul cazii, au creat o nisa pentru depozitare.

Te-ar putea interesa

Cele mai citite articole