O priveliste surprinzatoare intr-un apartament cu aer scandinav

Dintotdeauna ne-a incantat ideea de a descrie proiecte cu un aer scandinav pronuntat, asa cum este si cazul acestui apartament din Göteborg, cel de-al doilea oras ca marime din Norvegia. Apartamentul se afla intr-o veche fabrica imbracata acum in caramida rosie, perfect renovata. 

Deschide Galeria

Conceptul open space este vizibil in apartament prin unirea mai multor zone functionale. Livingul comunica lejer cu bucataria si dining-ul, iar intregul spatiu este scaldat in lumina naturala care patrunde prin ferestrele casei si ale balconului. In plus, pastrand aerul scandinav, abundenta albului este extrem de evidenta. 

In spatiul bucatariei, care nu este vizibila din living, se intra prin zona diningului. Chiar daca apartamentul dispune de o bucatarie mica, aceasta este foarte functionala si cuprinde suficient spatiu pentru toate ustensilele si vasele necesare. Pentru a rezolva problema depozitarii, au fost montate dulapuri care pornesc din podea pana in tavan si au majoritatea electrocasnicelor incorporate. Mobilierul, pozitionat in forma de L, este vopsit integral in alb si asigura suficient spatiu pentru a gati in liniste.

In balconul de mici dimensiuni a fost realizat un colt de relaxare in care proprietarii pot bea linistiti ceai si admira imprejurimile minunate prin care orasul se dezvaluie. Amenajarea balconului il poate transforma in locul perfect in care acestia se pot deconecta de monotonia zilei.

Dormitoarele apartamentului au suprafete generoase. In cazul dormitorului matrimonial, este necesar sa admiram modul in care lampa rotunda atarna din tavan. Dormitorul secundar imparte spatiul cu un birou la care se poate lucra in liniste in orice perioada a zilei.

In baia moderna a apartamentului, lavoarul ofera in acelasi timp spatiu suficient pentru a depozita cea mai mare parte a lucrurilor, iar masina de spalat si uscatorul sunt acoperite de un blat gri.

Sursa foto: inspirahogar.com

Te-ar putea interesa

Cele mai citite articole