O stațiune balneară închisă de comuniști va fi reînviată și devine independentă energetic

O stațiune balneară închisă de comuniști, din Vrancea, va fi reînviată și devine independentă energetic. Aceasta se află în comuna Vizantea Livezile și ar fi avut peste 100 de ani dacă nu era desființată.

 

Stațiunea este gata 75%

Stațiunea a fost renumită pentru apele sulfuroase vindecătoare, iar soldații germani din al doilea război mondial se tratau aici. După ce a fost desființată, localnicii au continuat să facă băi la cadă în casele lor, vindecând  beteşuguri pe care medicii nu le puteau vindeca.

Oamenii îşi amintesc şi acum cum aduceau apă în bidoane, cu căruţa, de la izvoarele aflate în mijlocul pădurii şi pregăteau băi acasă. Bolnavii veneau pe targă şi, după câteva spălări, plecau acasă pe picioarele lor, își amintesc bătrânii.

Noul complex balnear va fi inaugurat în 2024 și va beneficia de cele mai noi şi moderne dotări.

„Lucrările la Complexul Balnear de la Vizantea-Livezi au început în luna august 2022 și au termen de finalizare luna septembrie 2024.

Până în acest moment, lucrările s-au derulat conform calendarului, nu avem probleme referitoare la finanțare, gradul de execuție fiind de aproximativ 75%.

Am demarat și licitația pentru dotările necesare (electronice, electrocasnice, mobilier, produse diverse etc.) și sperăm ca inaugurarea să aibă loc la sfârșitul acestui an, după ce vom obține toate avizele de funcționare”, a declarat primarul comunei, Dragoș Ciobotaru.

O stațiune balneară închisă de comuniști care va fi independentă energetic

Vizantea Livezile ar urma să devină atât o destinație de tratament, utilizând toată aparatura de ultimă generație pentru proceduri, dar mai ales băile la cadă, în apa miraculoasă sărată și sulfuroasă.

Totodată, complexul va fi și o destinație de petrecere a timpului liber pentru tineri sau familii cu copii, având piscine interioare cu apă caldă, jacuzzi, saune, săli de fitness, piscină exterioară cu apă încălzită, locuri de joacă pentru copii, plimbări în natură cu sania sau căruța, vizite la ferme de animale cu posibilitatea petrecerii unei nopți la fermă, degustări de produse tradiționale etc.

Complexul cuprinde și un hotel, cu restaurant la parter și zonă de distracție la subsol (bar cu bowling, biliard, tenis de masă) dar și multe alte componente de petrecere a timpului liber.

Facturile s-au înjumătățit

Edilul comunei a reușit să atragă proiecte pentru energie verde atât la primărie cât și la instituțiile subordonate. Astfel, Primăria Vizantea Livezile este deja independentă energetic, alimentându-se de la panouri solare.

De asemenea, Căminul cultural din satul Vizantea-Răzășească este și el independent energetic. Tot iluminatul public din comună se face cu lămpi economice pe led, cu sistem de telegestiune.

Pentru viitoarea stațiune balneară, edilul a schimbat din mers proiectul alimentării cu energie, de la centrale pe peleți la pompe de căldură alimentate de la un viitor parc fotovoltaic de 200 kw/h, proiect pe bani europeni.

Facturile la primărie și la instituții s-au înjumătățit în urma independenței energetice.

„La iluminat public, de la facturi de 12 de mii de lei pe lună am ajuns la 6000 de lei pe lună, la fel și la Căminul Cultural și sperăm ca și la viitoarea stațiune, odată cu schimbarea din mers a proiectului spre energie verde și independență energetică, facturile să nu depășească 10 mii de lei pe an.

Totodată, am mai accesat un proiect pe POR pentru a scăpa de centralele pe lemne la Școala din Vizantea Mănăstirească, care va deveni și ea independentă energetic prin amplasarea panourilor fotovoltaice, a pompelor de căldură și prin izolarea termică” a mai declarat primarul comunei, Dragoș Ciobotaru.

Te-ar putea interesa

Cele mai citite articole