Transformare dupa renovare sau cum a fost reamenajat un spatiu de 65 mp

Cand ai la dispozitie un spatiu de 65 metri patrati, dar este prea fragmentat, atunci nu prea te poti bucura de beneficiile acestor dimensiuni. In aceasta situatie se afla si proprietara apartamentului despre care am ales sa vorbim astazi. Dorind o renovare completa si o transformare moderna si functionala, ea a apelat astfel la un designer care a inteles foarte bine aceasta nevoie de schimbare.

Deschide Galeria

Rezultatul este unul pe masura. Spatii ample, luminoase, concentrate pe circulatii firesti intre functiuni, iata ce a reusit sa obtina Eva, specialistul care s-a ocupat de aceasta amenajare.

Pentru zona de zi, s-a obtinut un spatiu unitar, in care livingul comunica direct cu bucataria, dar separate vizual pentru a le pune in evidenta. Decorul minimalist face intreaga amenajare sa para aerisita. Cele 2 scari care conduc spre terasa, ajuta la o impartire oarecum intuitiva a livingului in mai multe subfunctiuni. Avem astfel o zona de conversatie cu canapea si televizor, pentru ca in celalalt capat sa mergem spre o biblioteca cu un colt de lectura si un birou.

Mobilierul ales este alb, cu front lucios pentru a reflecta lumina si a crea impresia de spatialitate. De remarcat ca nu s-a optat pentru piese voluminoase, ci mai degraba de dimensiuni reduse, de tipul etajerelor, comodelor sau biblioteca de inaltime medie. Interesanta alegere pentru culoarea parchetului, o nuanta mai inchisa care sa contrasteze cu albul. Pentru tot apartamentul s-a folosit acelasi tip de parchet, obtinand astfel un caracter unitar si coerent, in dorinta aceasta de a conecta functiunile intre ele.

Unitatea cromatica se pastreaza si in zona bucatariei, mobilierul avand culori asemanatoare cu cele ale pardoselii. Nici aici corpurile nu sunt foarte mari, ci pastreaza proportiile camerei. Electrocasnice incastrate in mobilier, blat alb, lucios sunt piesele care compun aceasta amenajare. Fereastra in dreptul careia a fost instalata chiuveta ilumineaza natural aceasta zona. Si locul de luat masa beneficiaza de lumina naturala, iar corpul de iluminat de deasupra mesei pune in valoare acest sector al camerei.

In dormitor s-a mers pe aceeasi linie a unui design functional, cu mobilier si pereti albi. Ne place ideea acelui dressing tip walk-in cu sertare si dulapuri de o parte si de cealalta a peretilor. Si baia este practica: dus cu scurgere in pardoseala si o nisa incastrata care adaposteste masina de spalat rufe si uscator automat.

Cum ti se pare aceasta amenajare? Ai gasit idei pe care sa le poti folosi in propriul apartament?

Sursa: obradeeva.com

Te-ar putea interesa

Cele mai citite articole