Apartament de 56 metri patrati modern si functional

Daca esti in cautarea unor modele de amenajari pentru un apartament de 2 camere, ai ajuns la locul potrivit. Iata un astfel de exemplu in cele ce urmeaza.

Deschide Galeria

Designul urmeaza o linie minimalista, usor de reprodus, cu mobilier sumar, dar functional. Livingul formeaza un tot unitar cu bucataria, spatiul amenajat ca zona de bar fiind o delimitare discreta a celor doua functiuni.

Predomina nuante neutre cu mult alb care amplifica spatiul si il pastreaza luminos. Accentele de negru ale pieselor de mobilier imprima eleganta amenajarii. Suprafata vitrata generoasa asigura o cantitate mare de lumina naturala, avand in acelasi timp si deschidere spre balcon.

Iluminatul este discret, cu spoturi incastrate in plafon la care se adauga un corp de iluminat general si trei lampi suspendate deasupra blatului tip bar.

Livingul este conturat cu ajutorul unei canapele tip coltar, a unei masute de cafea cu cadru metalic si blat din sticla, alaturi de suportul pentru televizor si dulapurile modulare suspendate; in apropierea bucatariei a fost amenajat si un loc de luat masa discret, cu scaune transparente. Pentru un plus de textura, au fost integrate mici zone placate cu caramida vopsita alb si incadrate in nise, creand astfel doua vitrine pentru variate decoratiuni.

Pentru bucatarie, amenajarea pastreaza aceeasi abordare simpla, curata. Frontul dintre dulapuri ne atrage atentia printr-un mozaic colorat. Dispunerea in forma literei L asigura o utilizare eficienta a spatiului disponibil, oferind spatii de depozitare si zone de lucru functionale. Hota performanta asigura ca mirosurile sunt repede absorbite. Restul electrocasnicelor sunt incorporate in mobilier, asigurand o unitate in amenajare.

In spatiul holului gasim o zona in care a fost integrat un dressing cu usi glisante si acoperite cu oglinzi. Efectul de marire a suprafetei face ca aceasta idee cu oglinzi sa fie o solutie excelenta pentru o zonamica, ingusta sau mai putin luminoasa.

Dormitorul ne propune o varianta ceva mai colorata; movul inspira eleganta si, in acest context minimalist, se potriveste de minune. Peretele-accent si tabloul imprima personalitate camerei, iar cele doua noptiere incadreaza simetric patul. Si aici a fost integrat un dressing spatios pentru haine.

Inspiratie vei gasi si in amenajarea baii. Mult alb, insertii de mozaic si suprafete mari cu oglinzi (vezi pe partea lavoarului, dar si partea opusa la nivelul dulapurilor), precum si o cabina de dus, toate compun o baie moderna, functional amenajata.

Te-ar putea interesa

Cele mai citite articole