Atmosfera de vacanta – Amenajare apartament de 3 camere din Bucuresti

Povestea de astazi este a unui apartament de 3 camere si 88 de metri patrati situat intr-un ansamblu rezidential nou, din Bucuresti.

Deschide Galeria

Lucrarile de amenajare au fost finalizate in 2020. La inceputul colaborarii, Andreea a gasit spatiul cu finisajele deja montate; interventia cea mai mare a fost la nivelul bailor, pentru a corespunde dorintelor beneficiarilor.

Compartimentarea apartamentului a fost pastrata, acesta fiind “frumos impartit” conform evaluarilor designerului. Spatiul este compus dintr-o bucatarie generoasa, doua bai, multiple zone de depozitare si doua dormitoare.

Designer-ul Andreea Stefan a optat pentru un stil modern, cu cateva accente si detalii retro, personalizand fiecare zona a casei.

Bucataria, cu usi frezate din mdf alb, se remarca prin culorile curajoase, placile ceramice cu nuante placute de albastru si frigiderul rosu. Bancuta cu spatiu de depozitare dedesubt si cele doua scaune din sfoara adauga un plus de textura spatiului, in timp ce consola metalica contureaza mult doritul loc pentru cafea.

Baile erau echipate cu obiecte sanitare si finisaje noi insa nu corespundeau cerintelor beneficiarilor asa ca au fost modificate pentru a se potrivi si cu stilul general abordat in noua amenajare.

Faianta alba, simpla, a fost pastrata si pusa in valoare prin montarea la nivelul pardoselii a unor placi ceramice de tip accent (SSAB). Panoul fix de dus , din metal, adauga un accent discret de negru in baie. Rafturile de lemn, fixate cu sfoara, aduc un plus de textura spatiului si il incalzesc vizual.

In cea dea doua baie , din dormitor, au schimbat gresia initiala cu placi gri cu alb. Obiectele sanitare si corpurile de iluminat au fost inlocuite. Aici, vedeta este cada freestanding , perfecta pentru relaxare dupa o zi lunga.

Holul, in forma literei L, se ingusteaza catre dormitoare. Este mobilat succint, cu doua pantofare inguste, albe si o oglinda generoasa care amplifica spatiul.

“Si in living am facut un perete accent, vizibil inca de la intrare. Radiatorul este acoperit de o masca alba, cu rafturi, care reprezinta background pentru leaganul impletit.”

In amenajarea dormitorului matrimonial au folosit o paleta cromatica simpla, calda, cu accente de lemn. Patul matrimonial tapitat , achizitionat de la Divanissimi  are o prezenta estetica impunatoare. Arhitectii ne recomanda sa ne inconjuram de texturi moi, catifelate pentru a ne putea relaxa pe deplin.

Noptierele albe, simple, sunt contrastate de taburetul tapitat si comoda tv cu manere metalice negre.

Designer: Andreea Stefan

Foto: Bogdan Zop

Te-ar putea interesa

Cele mai citite articole