Cum sa dai bucatariei tale un aspect rustic

Daca si tu esti un fan al stilului rustic, haideti sa exploram impreuna cum poti sa dai bucatariei tale un aspect rustic cu cateva idei simple.

Deschide Galeria

E bine sa iei in considerare culorile pe care vrei sa le folosesti pentru bucatarie. Un verde pal, in nuante deschise va fi ideal pentru a oferi aspectul rustic. Nici albul nu trebuie ignorat; pastrand peretii albi vei oferi luminozitate spatiului, mai ales daca bucataria este mica. Combinatia de alb cu nuantele naturale ale lemnului este una recomandata cand vrei sa obtii aspect rustic. Grinzile din lemn expuse sunt si ele deseori folosite ca un element al acestui stil. 

Masa cu aspect usor invechit care pastreaza textura si liniile naturale ale lemnului este des intalnita in amenajarile cu influente rustice. Lumina calda a corpurilor de iluminat reliefeaza aceste trasaturi, aducandu-le in prim plan. Nici efectul podelei din lemn masiv sau pe cel al lambriurilor nu trebuie neglijat. Poti sa le adaugi pana la jumatatea peretilor. In partea de jos a bucatariei, inlocuieste usile dulapurilor cu mici perdelute. Este o idee simpla si clasica dar cu efect garantat; in acest caz si mobila trebuie sa fie in concordanta cu stilul rustic. Poti fi si modern si rustic in acelasi timp; important este cum alegi mobilierul sau cum alegi sa-l reconditionezi pentru a obtine trasatura aceea usor vintage.

Designerii recomanda utilizarea materialelor ca travertinul pentru ca ofera o ambianta placuta si aduce un strop de natura in interiorul bucatariei. Piatra este un element natural care alaturi de lemn intra de minune intr-un decor rustic.

Detaliile sunt si ele importante – un ceas supradimensionat, cosuri si recipiente cu aspect invechit pentru a pastra ingrediente ca faina sau zaharul. Cratitele atarnate sau expuse ca decoratiuni, etajerele libere cu cesti de cafea si ceainic, contureaza si ele armonios bucataria in stil rustic.

Si sa nu uitam ca florile vor fi mereu parte dintr-o bucatarie indiferent de stilul ales. Asa ca bucurati-va de frumusetea lor si a plantelor, introducandu-le mereu in amenajarile voastre.

Te-ar putea interesa

Cele mai citite articole