Design contemporan la superlativ intr-un apartament din Bucuresti

Despre arhitectii Bogdan Ciocodeica si Diana Rosu am mai scris in paginile Povestea casei. Ne bucuram sa-i revedem si de aceasta data cu o amenajare spectaculoasa (asa cum ne-au obisnuit) apreciata deja de publicatiile de profil.

Deschide Galeria

Apartment M este proiectul unei locuinte de 120 metri patrati din Bucuresti, caminul unei familii ce pretuieste designul contemporan, iubitoare a spatiilor deschise, dinamice. Avand acest context setat, Bogdan si Diana au pornit amenajarea apartamentului mizand pe conturarea unor functiuni ce comunica intre ele pentru zona de zi si a delimitarii spatiului de noapte oferind intimitatea necesara membrilor familiei.

Avem astfel, o zona in plan deschis ce reuneste armonios livingul cu un spatiu de conversatii, diningul si o bucatarie separata de acestea din urma printr-un corp tip insula folosit ca bar sau loc pentru gustari rapide. Reunite si vazute ca un intreg, cele 3 functiuni redau zona de interes a casei sau altfel spus, locul de intalnire al familiei unde, indiferent de activitate, membrii pot interactiona unul cu celalalt.

Ca finisaj principal, lemnul confera unitate si coerenta la nivelul amenajarii. Dispus atat vertical cat si orizontal, de la nivelul pardoselii pana la placarea peretilor, lemnul este numitorul comun al unui spatiu dinamic si flexibil.

In acest context, piesele metalice, nuantele de gri inchis devin accente ale interiorului si, in acelasi timp, separa diferitele zone ale locuintei, cum ar fi holul de la intrare, zona bucatariei, glasvandul ce separa o camera aditionala pentru oaspeti sau corpul de iluminat negru din living. Lemnul imblanzeste toate aceste accente metalice actionand ca un fundal neutru.

Camera de oaspeti la nevoie sau spatiu de lucru este separata de restul casei printr-un glasvand metalic. Usile culisante se inchid si se deschid, permitand camerei sa comunice cu restul zonei de zi.

Spatiile de depozitare ale casei sunt concentrate in zona holului. Vorbim despre un dulap placat cu oglinzi pe cele 3 laturi, cea de-a patra aparand ca un perete-panou negru ce contrasteaza cu restul camerei.

Zona de noapte preia linia cromatica a spatiului de zi, oferind functionalitatea necesara atat in dormitorul matrimonial cat si in camera copilului. Atat in dormitoare cat si in baie, lemnul este prezent ca principal actor, iar in combinatiile cu alb si griuri contureaza spatii calde si primitoare.

De inspiratie minimalista, ce ne aminteste de interioarele nordice, spatiul reuseste sa ofere confortul necesar beneficiarilor lor. Peretele de sticla, jocul oglinzilor, corpurile de iluminat punctuale reusesc sa pastreze un ambient luminos si confortabil din punct de vedere functional, dar atragator prin elementele ce descriu un design contemporan original.

Foto: Andrei Margulescu

Te-ar putea interesa

Cele mai citite articole