Tipuri de iluminat pentru camera de zi

De multe ori ne preocupam cu anumite detalii punctuale in detrimentul altora. Ne gandim prea mult care sa fie culoarea draperiilor sau ce imprimeuri sa alegem pentru pernele decorative si ignoram o parte foarte importanta a amenajarii – iluminatul. Referindu-ne la camera de zi, lipsa unui iluminat adecvat poate influenta intr-un mod negativ amenajarea per ansamblu si decorul gandit sa nu fie pus in valoare. O scurta trecere in revista a tipurilor de iluminat ce pot fi integrate armonios in living te vor ajuta sa iei decizii din timp astfel ca lumina sa-ti fie aliat.

Deschide Galeria

Inainte sa vorbim despre iluminatul artificial, nu putem trece peste importanta luminii naturale. Asigura-te ca faci tot posibilul ca lumina naturala sa patrunda cat mai mult in incapere. Orientarea locuintei este un factor decisiv: fatadele cu orientare sud-est primesc mai multe ore cu soare direct (ceea ce produce disconfort vara), pe cand cele cu orientare catre nord au nevoie de o suprafata vitrata mai mare. De aici si adaptarea solutiilor de amenajare: instalarea pe exterior a unor jaluzele metalice orizontale sau obloane cu care se poate controla intensitatea luminii, respectiv perdele care filtreaza placut, diafan lumina pentru o camera orientata spre nord. Dar, indiferent de orientare, o camera luminoasa pare mai spatioasa si mai frumoasa si de aceea iti recomandam sa lasi cat mai multa lumina sa patrunda in incapere.

Cat despre iluminatul artificial, primul lucru de la care ar trebui sa pornesti este iluminatul general. Un iluminat general corect presupune ca lumina sa patrunda in toata camera. In functie de dimensiunile incaperii poate exista o singura sursa de lumina sau mai multe daca ne referim la o camera mai mare sau la un spatiu lung si ingust. Alege din modelele de lustre care se potrivesc cu stilul amenajarii pentru a obtine o compozitie unitara si armonioasa.

Corpurile suspendate se pot folosi ca sursa de iluminat direct pentru zona de luat masa de exemplu. Diferitele tipuri de modele existente pot fi o adevarata declaratie de stil pentru o anumita zona pe care dorim sa o scoatem in evidenta in cadrul decorului din living.

Lumina ambientala este necesara pentru a reduce contrastul dintre lumina si umbre. Cu un corp tip lampadar, poti sa conturezi discret o zona de lectura in living sau pur si simplu sa creezi o atmosfera placuta, de relaxare inlocuind lumina prea puternica a lustrei. De retinut! Pentru activitatile precum lectura sau lucrul la birou ai nevoie de o lumina directa cu un fascicul luminos adecvat.

Tine cont de toate aceste sugestii si urmareste ideile din galeria de mai sus ca sa te inspiri la o viitoare reamenajare sau renovare.

Te-ar putea interesa

Cele mai citite articole