Pentru Bucuresti comunismul a insemnat, pe de-o parte o dezvoltare edilitar-urbanistica nemaivazuta, pe de alta parte distrugerea unei bune parti a istoriei orasului. Chiar daca noile centre si platforme industriale au marit numarul de locuri de munca si au marit atat populatia, cat si suprafata orasului, clasa conducatoare a acelor vremuri nu s-a marginit doar la dezvoltarea orasului in afara limitelor sale, ci si la construirea unor edificii de factura moderna cu pretul modificarii aspectului vechi al capitalei.
Deschide Galeria
Inainte de cutremurul din 1977, planurile autoritatilor nu vizau demolarea unor cladiri si nu existau multe planuri pentru demolarea edificiilor istorice, decat in cazul in care era absolut necesar. Chiar Nicolae Ceausescu, in multe dintre discursurile sale, mentiona faptul ca este necesara pastrarea cladirilor istorice, iar noile santiere si constructii nu trebuiau sa afecteze aceste cladiri.
Citeste si Cum s-a schimbat Bucurestiul la inceputul epocii comuniste
Dupa cutremurul din 1977 lucrurile se schimba radical. Poate ca Ceausescu avea inca dinainte de cutremur idei pentru construirea orasului in conformitate cu "necesitatile" socialismului si cu ideile sale, insa niciodata nu le-a exprimat asa de radical cum avea sa o faca dupa cutremur. Este clar ca distrugerile provocate i-au oferit acum sansa pentru a-si pune planurile in aplicare. De acum incolo, orasul trebuia construit conform normelor realismului socialist si, mai ales, conform ideilor "Mult Iubitului Conducator".
Cele mai afectate edificii au fost de la bun inceput bisericile, unele dintre ele datand din secolele XVI-XVII. Biserica Enei a fost prima victima a acestor demolari, motivul invocat fiind daunele grave, ireparabile, produse de cutremur. De fapt, biserica suferise daune, dar nu daune ireparabile. Motivatia a fost probabil alta si anume pozitionarea bisericii, ea aflandu-se langa blocul Dunarea, vis-a-vis de Hotel Intercontinental, avand vedere la bulevard. Regimul a fost probabil deranjat de amplasarea acestei bisericii din cauza caracterului sau ateu.
Citeste si Mahalalele Bucurestiului: Istoria periferiei capitalei
Au urmat rand pe rand un numar de biserici cu o valoare istorica uriasa, unele dintre ele datand chiar si din sec. XVI. Biserica Alba Postavari, de ex., care se afla in actuala Piata a Constitutiei, este atestat inca de la finalul sec. XVI. Poate cel mai faimos edificiu crestin demolat a fost Manastirea Vacaresti, demolata in intervalul 1985-1987, bijuterie arhitectonica datand inca din vremea lui Constantin Mavrocordat (sec. XVIII). Manastirea se afla in actuala zona a complexului conercial Sun Plaza si de-a lungul timpului a indeplinit mai multe functii, printre care si cea de inchisoare, aici fiind inchisi un numar de personalitati ale epocii ante si interbelice.
Dar modificarile radicale aduse orasului nu s-au rezumat doar la demolarea unor biserici, ci si la demolarea altor edificii cu importanta culturala si aici amintim spre exemplu Spitalul Brancovenesc, aflat in zona de astazi a Pietei Unirii, piata ce a primit si ea schimbari estetice radicale. Spre exemplu, in Parcul Unirii de astazi existau inca de la inceputul sec. XX hale care serveau drept piata, hale ce au fost demolate pentru construirea noului Centru Civic, constructii ce debuteaza de la inceputul anilor '80.
Citeste si Povesti urbane: Cum a aparut orasul Bucuresti
Centrul Civic a fost o alta dorinta megalomana a lui Ceausescu. Ideea era construirea unui nou complex edilitar pentru Capitala care sa coincida cu "fauririle" oranduirii socialiste. Din planul pentru nou Centru Civic faceau parte Casa Republicii (a Poporului), Casa Stiintei si Tehnicii (Casa Academiei), Bulevardul Victoria Socialismului (azi Blvd. Unirii) si complexul de blocuri de pe bulevardul Unirii.
Pentru realizarea acestor constructii a fost sacrificat Cartierul Uranus, cartier istoric, cu un aspect pitoresc, si alte constructii din zona, precum Stadionul Republicii (fostul stadion ANEFS). Desigur, aceste constructii au consumat resurse enorme, atat umane, cat si materiale, resurse care au fost folosite prin privarea oamenilor de numeroase produse si lucruri necesare bunului trai.