7 solutii pentru o mai buna depozitare in bucatarie

O bucatarie bine organizata cu toate lucrurile de care ai nevoie asezate la indemana este tot ce isi doreste o gospodina. Si pentru ca ne dorim sa vedem doar gospodine fericite, va propunem in cele ce urmeaza cateva solutii pentru o mai buna depozitare si o functionalitate sporita in bucatarie.

Deschide Galeria

Daca te numeri printre cei care au camara integrata in spatiul bucatariei, ia in calcul urmatoarea solutie: o usa glisanta care sa o inlocuiasca pe cea batanta care prin deschiderea spre interior sau exterior, iti ia din spatiul si asa mic al bucatariei. Cu usa glisanta, scapi de batai de cap si castigi un aspect ingrijit si organizat.

Atunci cand gatesti, iti doresti sa ai la indemana atat ustensilele necesare cat si condimentele care se adauga treptat in preparatul tau. Si ce bine ar fi sa le ai pe toate in acelasi loc, eventual organizate in recipiente cu numele lor pe ele. Asaza-le intr-un dulap in apropierea plitei/aragazului.

Ceapa si usturoiul sunt legume care nu se depoziteaza in frigider, ci in locuri uscate, ferite de lumina. Dupa ce le-ai cumparat din piata, ar fi bine sa le scoti din pungi si sa le asezi fie intr-un cos sau intr-o plasa agatata de un carlig in camara (vezi sugestia din galeria foto). Astfel, le prelungesti viata si le poti accesa foarte usor.

Daca spatiul din bucatarie nu este foarte generos, poti optimiza depozitarea optand pentru dulapuri pana in tavan (preferabil cu un front alb). Astfel, vei avea mai mult spatiu pentru vesela, cani si pahare, dar si pentru condimente sau alte produse pe care vrei sa le pastrezi la indemana.

Si pentru ca tot am vorbit de organizare, alege un suport potrivit tacamurilor pe care ulterior sa il introduci in sertarul aferent lor. Ustensilele sau tigaile pe care le folosesti mai des, ai putea sa le depozitezi la vedere agatate de un suport special. La fel si cutitele pot fi expuse pe o banda magnetica si utilizate mult mai usor, fie ca feliezi o paine, o fleica de carne sau tai o leguma. In aceeasi masura, te poti gandi si la solutii prin care sa depozitezi cratitele si tigaile in interiorul dulapului.

Pentru cei carora spatiul le permite, o piesa de mobilier tip insula, va oferi un plus de depozitare pe langa dulapuri si sertare. Insula de bucatarie este gandita ca o solutie multifunctionala ce se adapteaza spatiului contribuind la o mai buna utilizare si eficientizare a lucrului in bucatarie.

Sursa foto: insideout.com

Te-ar putea interesa

Cele mai citite articole