Suntem pasionati de initiativele locale de design si fabricare a mobilierului si am vrut sa aflam povestea din spatele Atelier Mustata, un brand de mobilier handmade ce produce fotolii personalizate.

In spatele proiectului se afla Ciprian Andrei, absolvent de Drept, care a lucrat 15 ani in publicitate si apoi s-a hotarat sa isi deschida propria afacere. Ideea i-a venit in 2015, cand cauta mobila pentru amenajarea propriului apartament si a realizat ca putea apela la retailerul scandinav prezent pe piata romaneasca, la produse chinezesti (copii fara valoare ale unor piese de designer) ori la mobilier de import cu preturi prohibitive. A inteles ca exista o necesitate pentru mai multe piese de design made in Romania, fapt care s-a intrepatruns cu decizia de a initia un start-up, pe cont propriu.

Ciprian Andrei a cautat un nume autohton pentru proiectul sau si s-a hotarat pentru Atelier Mustață, un nume care il omagiaza pe strabunicul sau, tamplar de meserie, singura fotografie pe care o are cu acesta afisand un  tip slabut cu o mustata mare si palarie.

Primul produs realizat a fost Fotoliul Octav. Piesele de mobilier Atelier Mustață sunt 100% realizate manual si produse de la zero in ateliere din Bucuresti. Pentru cele din lemn (Lena si Octav) scheletul este realizat intr-un atelier de tamplarie, apoi trimis catre atelierul de tapiterie. Pentru fotoliul din otel, intai se lucreaza cadrele intr-un atelier de confectii metalice, apoi acesta este trimis catre un atelier de vopsitorie electrostatica. Ulterior, sezutul este confectionat intr-un atelier de marochinarie. Toate procesele sunt executate manual, iar produsele finale arata impecabil.

Materia prima de baza este autohtona - lemnul de frasin/brad si otelul sunt 100% romanesti. Ciprian Andrei ne-a declarat ca “Vreau sa lucrez cu materii prime romanesti, pentru ca sunt calitative si e bine sa lucram materia prima aici in Romania, nu s-o exportam, cum se intampla cu cheresteaua de exemplu, ca mai apoi sa importam scaune. Este sanatos sa avem productie aici. Pentru ca putem. Pielea de exemplu este importata (la noi industria pielariei a falimentat demult, la fel si textilele sunt de import, din acelasi motiv.”

In ceea ce priveste inspiratia pentru fotolii, sursa de plecare este modernismul anilor ‘50-‘70. Insa  Ciprian Andrei nu are de gand sa se opreasca aici - are in plan crearea unei game mai variate de mobilier (canapele, masute de cafea, scaune) in aceeasi maniera de executie si accesarea pietei europene.

Produsele Atelier Mustață sunt deja incluse in amenajari rezidentiale, insa exista planuri de a le integra in  amenajari de birouri si cafenele, ele fiind pretabile in mai multe tipuri de spatii. Combinatia de materiale (textil, lemn masiv, otel, piele) le face potrivite pentru interioare moderne sau contemporane, industriale si chiar eclectice.

Ceea ce le evidentiaza este designul atractiv, modern, curat, realizat din materiale durabile, si raportul foarte bun calitate-pret. Un lucru important este ca piesele de mobilier sunt demontabile. Fotoliile au fost deja prezentate la targuri precum BIFE si Made in RO si se afla expuse spre vanzare in magazine de profil si nu numai.

Produsele pot fi vazute si achizitionate pe site-ul ateliermustata.ro.

Te gandesti sa reamenajezi apartamentul? Vezi ce produse poti sa achizitionezi online si ieftin!
comentează sau vezi comentarii


Newsletter

Ramai la curent cu noutatile de pe Povestea Casei!