Biroul de acasa joaca diferite roluri in functie de activitatile fiecaruia dintre noi. Pentru unii, acesta este locul unde isi desfasoara activitatea profesionala, iar pentru altii, biroul este locul in care isi depoziteaza documentele sau isi verifica emailul. Biroul de acasa poate fi o camera separata in cadrul locuintei sau, in functie de marimea spatiului, poate fi amenajat in oricare alta incapere.
Am discutat cu arhitectul Ioana Melencu care ne-a oferit cateva idei despre cum putem integra biroul in apartamentele noastre mici din spatiul urban.
Cand vorbim despre o zona de lucru integrata in spatiul unui apartament, deja redus si folosit la maximum, ne referim in special la un spatiu unde sa asezam un desktop sau un laptop, sa luam cateva notite, sa ne organizam facturile. Asadar, din start, nu cautam sa ne desfasuram foarte mult, dar totusi avem nevoie de acel spatiu care sa ne invite la munca, la concentrare fara sa acapareze toata incaperea. Ce trebuie avut in vedere in primul rand este dublarea functiei oricarei piesa de mobilier amplasata intr-un apartament mic.
Daca ne facem un colt de lucru, o idee utila este ca blatul ales sa fie sustinut de corpuri de depozitare. O alta varianta sunt blaturile rabatabile ce pot fi ascunse intr-un corp de depozitare si folosite doar cand avem nevoie sau mesele extensibile. Nu recomand scaune de birou, ci aranjarea coltului de lucru astfel incat sa integram scaune existente sau un scaun rabatabil, caruia ii putem spori confortul cu o husa (aceasta poate reprezenta un frumos proiect DIY). O alta metoda de a integra biroul este sa unificam zona de lucru cu o biblioteca, considerand ca ne dorim o biblioteca in casa, indiferent de cat de mica este aceasta.
Camera potrivita pentru integrarea unui birou
In functie de spatiul de care dispunem, ideal este ca acest colt de lucru sa se afle in camera de zi, eventual in legatura cu fereastra (regula spune ca atunci cand dorim sa scriem, desenam etc. – lumina sa vina din directia opusa de mana dominanta. Asadar, daca suntem dreptaci, este ideal sa amplasam biroul astfel incat lumina sa vina din stanga, pentru a beneficia de lumina naturala si sa nu avem umbre pe spatiul de lucru). Daca avem un balcon generos in legatura cu livingul si acesta este inchis, spatiul de birou poate fi amplasat acolo si in weekend zona poate avea functie dubla: masa unde ne bem cafeaua si savuram o briosa.
Bucataria este considerata inima unui camin si daca ne place sa gatim si sa experimentam retete noi, atunci poate gasim un loc in bucatarie unde materialele de citit se intrepatrund cu cartile de bucate.
In niciun caz nu recomand amplasarea unui birou in dormitor. Ideal, consider ca dormitorul trebuie sa fie liber de distractii electronice, o oaza destinata exclusiv odihnei si locul unde ne adapostim de toate ecranele.
Ce tip de birou sa alegem din punct de vedere al structurii, marimii si materialului
Varianta ideala ar fi un blat de sticla montat pe corpuri cu rafturi care sa tina toate cartile si materialele folosite. Daca nu introducem prea multe suprafete opace, spatiul pare mai aerisit.
In dreptul biroului, pe pereti, putem amplasa oglinzi, printuri, placi metalice cu magneti ori placi de pluta unde ne putem prinde materiale pentru inspiratie ori remindere. Blaturile lungi, cele pe care le gasim prefabricate pentru baruri, amplasate in consola sub fereastra sunt de asemenea o solutie optima. Acestea nu ocupa spatiu si nici nu deranjeaza vizual, intrucat dubleaza linia existenta a pervazului (90 cm reprezinta o inaltime buna pentru birou). Sub aceste blaturi spatiul poate ramane liber; daca sub ele se afla si corpurile de incalzit, atunci ne putem bucura de confort termic iarna in timp ce lucram.
O alta solutie este un birou cu totul inclus intr-un dulap cu doua usi pe care il ascundem integral. Cand deschidem usile, descoperim depozitare, rafturi deasupra calculatorului/laptopului, eventual oglinda sau oglinzi care ne ajuta sa percepem si restul camerei si vizual efectul creat este acela al unei ferestre.