Gradina in stil englezesc – o simfonie de parfumuri si culori

In cazul in care locuiti la casa si v-ati plictisit de aspectul gradinii dumneavoastra ati putea sa luati in considerare amenajarea acesteia in stil englezesc. Acest stil se potriveste oricarui tip de gradina, fie ea mare sau mica, si se caracterizeaza prin abundenta soiurilor de flori si prin aerul salbatic pe care il emana.

Deschide Galeria

In aceste gradini sentimentul predominant este unul de abundenta, asigurat de o mare varietate de flori elegante, arbusti si plante perene care transforma spatiul intr-o adevarata simfonie de parfumuri si culori.

In multe din gradinile englezesti existenta gazonului perfect intretinut este obligatorie, dar aceasta nu este neaparat o regula. Pe langa straturile luxuriante de flori de vara pot exista si unele obiectele decorative: clopote de gradina, statui, vase de ceramica, iaz ornamental, casute pentru pasari, mobilier de gradina din fier forjat sau ratan. Toate acestea trebuie sa incline, din punct de vedere estetic, spre farmecul salbatic al naturii.

Pentru ca amenajarea sa nu scape din control si pentru a evita un aspect haotic, gradina englezeasca trebuie ingrijita in asa fel incat decorul sa aiba un aer dezinvolt si atractiv. Cu cat este mai colorata cu atat aceasta gradina pare mai vie si mai interesanta, iar gradinile englezesti, din acest punct de vedere, reusesc sa gaseasca echilibrul intre bogatie si ordine.

Citeste si Tendinte in design exterior – amenajarea unei zone de living in gradina

Trandafirul este cea mai importanta floare din stilul de amenajare englezesc pentru gradina. Trandafirii agatatori sunt cei mai des intalniti, cu ajutorul acestora se realizeaza adevarate coroane si stalpi infloriti. Parfumul pe care il imprastie in aer transforma gradina intr-un loc minunat din care nu iti mai vine sa pleci.

Celelalte soiuri de trandafiri, care nu sunt cataratori, se aseaza pe marginea aleilor pentru a delimita spatiile din gradina. Colturile mai intunecate pot fi inveselite tot cu ajutorul acestor plante care se remarca de la distanta prin aspectul lor inconfundabil.

Aleile sunt o componenta importanta a oricarei gradini, acestea sunt fie din piatra, nisip sau pietris, cu borduri sau nu, iar accesul trebuie sa fie comod si facil.

Ingrijirea gradinii in stil englezesc trebuie sa se faca constant pentru ca aspectul acesteia sa se pastreze proaspat si ordonat. In cazul in care plantele nu sunt ingrijite, gradina englezeasca poate sa arate ca un amestec intamplator de plante fara niciun sens. Plantele au nevoie sa fie curatate, udate si fertilizate, iar gazonul de asemenea taiat la intervale regulate.

Te-ar putea interesa

Cele mai citite articole