Reamenajarea unui apartament de 2 camere benefica pentru toti membrii familiei

Cand nevoile se schimba si casa ta poate suferi modificari. Sa luam exemplul acestui apartament cu o configuratie de doua camere; o familie cu un copil care se apropie de adolescenta a hotarat sa sacrifice o functiune astfel incat dormitorul matrimonial sa ramana de sine statator, iar livingul sa se transforme in camera copilului.

Deschide Galeria

Pentru a intreprinde o astfel de modificare, beneficiarii au apelat la ajutorul unui designer cu care au discutat variantele posibile si ales-o pe cea optima lor. Cel mai important lucru pentru aceasta familie este sa petreaca timp de calitate. De cele mai multe ori, ajungeau sa se intalneasca dimineata si seara, la ora mesei. De aceea, bucataria a fost tratata cu prioritate, iar renuntarea la camera de zi a venit in mod firesc.

Ca sa mareasca spatiul destinat bucatariei si sa creeze un loc pentru a lua masa, designerul a propus deschiderea bucatariei inspre hol, pastrand o partitie restransa care sa delimiteze vizual spatiul de gatit de zona de intrare in apartament.

Familia nu si-a dorit nimic complicat, ci doar o amenajare moderna, functionala, care sa fie pe masura nevoilor lor. Astfel, in hol, designerul a creat o zona de depozitare cu dulapuri, paralel dispuse de o parte si cealalta a usii de la prima incapere. Fatetele cu oglinzi sporesc senzatia de marire a spatiului, un truc eficient pentru orice spatiu mic. Surprinzator este faptul ca au montat o oglinda chiar si pe usa de la intrare.

Bucataria a fost amenajata pe doua laturi, minimal, avand electrocasnice incorporate si un brau intre dulapuri creat cu placi ceramice tip metro. Imediat langa zona de gatit se afla spatiul de dining cu o sofa si scaune asezate in jurul mesei. Pe peretele paralel a fost asezat un televizor, aceasta fiind practic zona care aminteste de ideea unui living.

Nevoia de depozitare a fost prioritara in dormitorul parintilor. De aceea, doua dulapuri au fost asezate simetric, de o parte si cealalta a patului. Tapetul ales pentru a contura o zona-accent deasupra patului aduce o nota dramatica decorului.

Camera copilului aduce un plus de culoare printr-o idee similara a unui perete-accent de impact. Simetria dulapurilor o vom gasi si aici, de data asta de o parte si cealalta a ferestrei, unite de un birou.

Suntem convinsi ca multi dintre voi va aflati intr-o situatie similara cu cea a acestor beneficiari si, de aceea, speram ca aceasta abordare pentru un apartament de doua camere sa fie o sursa de inspiratie utila.

Proiect: Sweet Home Interiors

Te-ar putea interesa

Cele mai citite articole