Sticla, punct de atractie in amenajarea unui apartament cu 2 camere

Sticla, unul din materialele recunoscute a fi punct de interes al domeniilor artistice si creative, are ca rol, inca din cele mai vechi timpuri, transformarea si accentuarea estetica si practica a elementelor cu care aceasta intra in contact. In industria moderna sticla se imparte in doua mari categorii: obiect de lux si obiect practic, de larga intrebuintare.

Aceasta amenajare ne aduce in prim plan elemente moderne, contemporane, organizate intr-o maniera extrem de simplista si bine finisata si are la baza componente predominante precum lemnul, sticla si nuantele de gri si alb.

Bucataria este un spatiu deschis si se separa de living printr-o linie de gri inchis ce pleaca de la podea, formeaza o masa, delimitand zona de servire, apoi se continua pe perete si tavan. Aceasta linie fuzioneaza in zona dormitorului cu elemente din sticla inserate in perete.

Inainte de a pasi in incinta bucatariei, primul element care ne atrage atentia este sticla. Aceasta, impreuna cu cateva rafturi de lemn alb, formeaza un dulap de mari dimensiuni ce uneste podeaua cu tavanul. Pentru a se crea senzatia de continuitate, mobilierul bucatariei este de un alb lucios imaculat ce vine in continuarea dulapului de sticla de pe hol.

Living-ul se diferentiaza ca incapere prin introducerea elementelor decorative colorate, in acest caz, galbene. Aceasta pata de culoare va fi regasita in perne si in masa nonconformista pozitionata central fata de canapeaua si biblioteca de un gri cenusiu.

Dormitorul, cel mai modern spatiu din apartament, renunta la intimitate si ofera transparenta totala prin inserarea sticlei in perete, ca element despartititor de living. De aceasta data vorbim de culori neutre iar accentul se pune pe lumina naturala dar si pe corpurile de iluminat incastrate in profilele aflate pe lateralele patului. Acesti stalpi sunt totodata practici avand in componenta lor 2 noptiere si posibilitatea de conectare la curent prin prize incastrate.

In baie lucrurile stau cu totul altfel. Aici plecam pe ideea de alb-negru si alegem non-culorile sa scoata in evidenta spatiul. Se observa o imbinare simetrica intre negru, prin mozaicul ce se intinde de la oglinda pana in zona dusului, obiectele de uz practic, si calorifer, plus albul mobilierului, peretilor si podelei. Sticla este reprezentata aici prin cabina de dus, iar pentru efectul de marire a vizuala se alege o oglinda simpla de mari dimensiuni.

Sticla este una din componentele care, odata folosita in decorarea interioarelor, promite a nu se demoda si a fi o optiune practica pe termen lung. Tu ai alege sticla ca punct principal in amenajarea locuintei tale?

Designer: DG Interjerai

Te-ar putea interesa

Cele mai citite articole