4 idei de baza pentru orice amenajare de living

De multe ori ne intrebam cum ar trebui sa ne decoram livingul atunci cand pornim o reamenajare. Printre atatea stiluri, culori, modele de canapele si tipuri de mobilier din care putem alege, acest proces se poate dovedi usor intimidant. Inainte de toate, aceasta amenajare trebuie sa iti faca placere si de aceea imi propun pentru astazi sa iti prezint cateva idei care iti vor fi de ajutor pentru a decora un living mai primitor si cu o nota de eleganta.


Deschide Galeria

Albul si accentele de culoare

Sa incepem cu paleta cromatica. Sunt convinsa ca ai o culoare preferata si ca primul instinct este sa te gandesti ca o vei folosi pentru a zugravi peretii camerei. Gandeste-te de 2 ori inainte. Daca preferatul tau e verdele, movul sau rosul, imagineaza-ti cum va arata camera cu toti peretii vopsiti in culoarea respectiva. E bine sa avem nuante preferate pe care ni le dorim integrate intr-o forma sau alta in spatiul locuintei noastre, insa trebuie sa avem mare grija la proportii pentru ca altfel efectul va fi unul grotesc, neplacut. Sfatul meu: alege albul! Si nu ma refer la acel alb monoton de spital, ci la variante precum alb fildes, alb untos, alb cremos si cate si mai cate astfel de variatii. Mergi in magazinele de specialitate si consulta paleta de culori; cu siguranta vei gasi o nuanta de alb care iti va placea.

Albul este cadrul perfect pentru ca reflecta lumina si amplifica spatiul, poti adauga ulterior accentele de culoare preferate fie la nivelul canapelei, pernelor decorative sau al decoratiunilor. Poti adauga tablouri cu rame negre (ofera o nota eleganta incaperii), un covor cu un tipar geometric sau colorat sau draperii intr-o nuanta puternica, saturata. In plus, albul pune in valoare orice alta culoare: rosul, galbenul, albastrul etc. In plus, combinatia cromatica intre alb si nuantele naturale ale lemnului sunt potrivite pentru orice tip de amenajare putand fi baza pentru un stil rustic, industrial sau contemporan-minimalist.

Puncte de interes

Inevitabil, atunci cand intri intr-o incapere privirea este atrasa de acele lucruri din camera care ies in evidenta. De obicei, acesta este fie canapeaua, pentru ca ea determina functiunea livingului, fie fereastra. Ce vreau sa spun de fapt? Ca in procesul de decorare, trebuie sa ne concentram pe alegerea unei canapele confortabile, placute si cu un design care se potriveste cu spatiul, iar ferestrele frumos puse in valoare cu perdele si draperii care filtreaza placut lumina conturand un ambient cald si placut.

Bineinteles ca nu ne vom opri aici. Masuta de cafea cu un aranjament dragut poate fi la randul ei un centru de interes. Un fotoliu cu un design aparte pe care alegem  sa il integram intr-un colt de lectura cu un lampadar, iata inca exemplu de centru de interes. Decorul livingului nu se rezuma doar la canapea si mobilier, el transmite stari si emotii si aceasta se realizeaza cu piese deosebite care ne plac, care ne reprezinta. Tineti cont de aceste mici detalii cand veti amenaja orice tip de camera.  

Lumina

Spuneam mai devreme despre iluminat. Cu cat mai multa lumina naturala, cu atat spatiul pare mai mare si mai placut. Insa, nu trebuie sa uitam de iluminatul artificial. Cu cat mai multe surse de iluminare cu atat mai bine. E bine sa stiti ca un corp de iluminat reprezinta in sine un obiect de decor care, daca este corect pozitionat, bine ales si emana o lumina placuta, poate fi elementul decorativ cel mai important dintr-o incapere, deoarece el creeaza atmosfera.

Fiecare subfunctiune din living ar trebui sa aiba propria sursa de iluminat. Zona de conversatie, sau zona de dining poate fi frumos pusa in valoare printr-un corp suspendat cu o forma simpla si curata. La fel, zona de lucru cu o lampa de birou sau coltul de lectura printr-un lampadar cu lumina potrivita pentru o astfel de activitate.

Decoratiuni

Acesta este un subiect extrem de vast. Fiecare din noi isi doreste sa aduca in ambientul nou creat din living elemente care sa reflecte personalitatea fiecaruia. De multe ori ne regasim in lucrurile marunte: o vaza cu florile preferate, cartile preferate, mici suveniruri din concedii, amintiri dragi de la familie si prieteni. Si tocmai acestea ne fac diferiti. Asa ca nu ezitati sa va decorati spatiul cu acele obiecte care va fac placere si care va starnesc emotii si amintiri frumoase. Daca dispui de obiecte exotice sau de colectii de tablouri, cumparate sau chiar realizate de tine, pictate sau in goblen, grupeaza-le laolalta, aleatoriu sau in numar impar si astfel vei obtine un aranjament original, dar in acelasi timp si spectaculos. 

Articole noi

Reamenajare casa de 106 mp – Stil modern, influente scandinave

Pentru proprietari, un cuplu tanar din Bucuresti, aceasta este...

Locuinta compacta de doar 25 mp – eleganta si confort intr-un spatiu mic

Un cuplu tanar casatorit a achizitionat aceasta locuinta de...

Câștigă o amenajare “beton”! 15.000 de lei pentru curtea sau grădina ta, de la Elis Pavaje.

Ce ai de facut? Incarca AICI ( https://elis.ro/iti-amenajam-curtea) - o poza relevanta cu...

Apartament modern de 52 mp amenajat in culori naturale si accente puternice

Locuinta face parte dintr-un complex rezidential din Bucuresti, fiind...

Implementare de succes, beneficiar fericit la concursul #ElisPavaje

In 2020, in plina pandemie, cand toti locatarii de...