Design inspirat de vara – accesorii simple si de efect

Ne topim dupa interioarele dichisite de pe site-urile cu destinatii de vacanta, asadar astazi va propunem sa va ganditi la casa dumneavoastra ca la una din destinatiile de pe site-urile cu apartamente de inchiriat pe durata verii. Si da, se poate si fara vedere la mare.

Deschide Galeria

Lumina

Ne place vara fiindca ne bucuram de lumina soarelui mai mult timp. Diminetile sunt mai energice atunci cand ne trezim cu soarele pe chip. In cazul fericit in care configuratia spatiilor din casa va permite, mutati-va locul de dormit catre o fereastra orientata catre est. Masa unde va luati micul dejun trebuie sa beneficieze de aceeasi pozitie privilegiata. Cafeaua se bea mai bine cu soarele in ochi.

 

Simplitate

Renuntati la perdelele sau draperiile masive si faceti loc luminii naturale. Evitati sa supraincarcati camerele cu accesorii si tesaturi greoaie, potrivite mai degraba pentru toamna. Depozitati orice obiect pe care nu il folositi frecvent si lasati spatiului fluiditate. Lumina verii va umple incaperea de buna dispozitie.

 

Marinar, mariner

Vara suntem, inevitabil, pasionati de dungi. In clasicul melanj alb-bleumarin sau alb- corai, dungile pot improspata cu succes un interior. Cateva sugestii chiar in articolul nostru aici.

 

Materiale

Inserati obiecte fabricate din materiale ce duc cu gandul la vacanta: un covoras de rafie, un fotoliu din ratan, o draperie din in sau o husa de perna din paie sunt accesorii simple ce pot insenina o incapere. De asemenea, un hamac plasat intr-un interior il va transforma intr-o oaza de vacanta.

 

Profitati de exterior

Nu trebuie sa aveti o gradina ca sa luati masa in aer liber. Terasa apartamentului poate fi usor transformata in loc de intalnire cu cerul verii. Amenajata inteligent si accesorizata cu lumina calda (eventual de la lumanari puse in borcane de sticla), ea va deveni spatiul dumneavoastra preferat.

 

Elemente naturale

Invitati natura in interior, folosind vaze de sticla sau stropitori umplute cu flori de camp si ghivece cu plante. Daca nu sunteti multumiti de aspectul ghivecelor, le puteti infasura cu franghie alba marinareasca pentru a le integra in decorul de vara. Integrati buturugi in locul masutei de cafea si inlocuiti banalul cuier cu o creanga finisata in alb mat.

Te-ar putea interesa

Cele mai citite articole