Amenajare moderna cu mult lemn si culori pastelate

Amenajat intr-un stil elegant, modern, in care predomina culorile calde cu accente discrete de auriu si materiale moi, apartamentul de 69 de metri patrati a devenit in decurs de cateva luni cat au durat lucrarile de amenajare, un spatiu foarte confortabil, primitor.

Deschide Galeria

Intreg conceptul proiectului are la baza o organizare si estetica moderna, insa regasim accente si insertii decorative, clasice : chenarele realizate din profile duropolimer amplasate pe peretele opus cu mobilierul de bucatarie, ritmul de chenare de deasupra patului.

Dormitorul a fost amenajat ca un spatiu de relaxare dar si extrem de functional, asigurand suficient spatiu de  depozitare. Dulapul principal, inalt, se continua cu o comoda de inaltimea tabliei de catifea a patului, avand la capat rafturi incorporate. Paleta cromatica este formata din tonuri neutre, alb gri, cu accent de  culoare la draperii si cadrul de pat de culoarea piersicii.

Echipa de proiectare Cristian Patrascu Studio povesteste ca “principala provocare in amenajarea acestui apartament de 2 camere a fost organizarea functionala a zonei de zi ce este foarte lunga si ingusta dar care are mult potential pentru depozitari eficiente.

Astfel, aceasta a fost impartita in trei zone succesive, incepand cu partea de hol unde regasim un dressing inchis cu o usa glisanta de oglinda ce are un aspect auriu si continuand cu o zona de depozitare unde am ascuns  masina de spalat, si un dressing cu pantofar ce are si un spatiu de sedere.

Zona de dining este marcata prin tapetul cu motiv floral, abstract, de pe peretele din spate. Masa de sase persoane, cu blat din lemn natur, este pusa in evidenta prin petele de culori vii ale tapiteriei scaunelor. Alese de forme si culori diferite, scaunele contribuie la crearea unei atmosfere joviale.

Bugetul alocat pentru aceasta amenajare a fost de 15000 de euro; investitia a fost finalizata la inceputul acestui an. 

Daca doresti sa colaborezi cu Cristian il poti contacta la adresa: contact@cristianpatrascu.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai citite articole