O amenajare in 34 mp ca un refugiu urban

Unele spatii reusesc sa te cucereasca prin simplitatea lor. Acest apartament de 34 metri patrati este unul dintre ele. Cu lumina naturala din belsug, o mobilare minimala axata pe functional si cu mult alb, aceasta amenajare si-a facut loc rapid printre preferatele noastre.

Deschide Galeria

Parca niciodata albul nu a pus mai bine in valoare un spatiu ca in aceasta locuinta. Pereti, ferestre, pardoseala, mobilier, toate spun aceeasi poveste pe un fundal potrivit pentru a scrie decoruri din cele mai rafinate.

Spatiul nu este unul generos, insa toate detaliile necesare unui locuit confortabil au fost bine integrate in perimetrul disponibil. Zona de living, loc pentru luat masa, bucatarie si un mic dormitor amenajat intr-o nisa. Exista si un dressing, aproape ca o incapere, unde se afla amenajata principala zona de depozitare a casei.

Decorul inspira liniste, tihna si confort gratie micilor accesorii si texturilor variate. Cateva piese ies in evidenta, cum ar fi masuta de cafea prin calitatea lemnului, cele doua taburete sau tablourile care personalizeaza interiorul.

Mobilarea zonelor este destul de sumara, cu accent pe elementele de baza: canapea, pat, corpuri de joasa dimensiune pentru living, dulapurile din zona bucatariei si masa cu scaune.

Lumina naturala amplifica spatiul, iar albul sporeste senzatia de aerisit; desi vorbim despre o garsoniera, fiecare functiune in parte este pusa in valoare. Bucataria open space comunica cu zona de living prin intermediul locului de luat masa, personalizat cu acel corp de iluminat negru.

Zona destinata gatitului este dispusa pe o singura latura, cu un mobilier simplu si design liniar. Electrocasnicele sunt incorporate pentru a pastra aspectul de ordonat si unitar. Pe latura opusa a fost incastrat frigiderul si un alt dulap care sporeste zonele de depozitare din garsoniera.

Dormitorul este delimitat de living printr-o partitie de sticla transparenta. Astfel, lumina naturala patrunde si in acest perimetru care nu beneficiaza de ferestre. Textilele (lenjeria de pat, cuvertura, pernele, covorul) sporesc senzatia de bine si relaxare.

Sursa foto

Te-ar putea interesa

Cele mai citite articole