Casa cu design superb in centrul Brasovului

Aflata in centrul Brasovului, arhitectura casei a fost gandita astfel incat sa profite cat mai mult de peisajele din jur. Cladirea este construita pe trei etaje, avand patru dormitoare, un living, o bucatarie si trei bai.

Deschide Galeria

Parterul este un spatiu deschis care include bucataria, livingul si diningul. Pe langa acestea, se regasesc anexele si biroul. Accesul catre etajul urmator se face printr-o scara.

Acest spatiu este impartit in doua zone principale: diningul si bucataria, unite prin designul tavanului si dispuse in linie, si livingul, care este separat vizual de cealalta zona prin diferenta de inaltime, tavanul livingului fiind mai inalt si cu un design diferit, acesta fiind din sticla.

Ferestrele largi si draperiile lungi, care ating pardoseala, dau dimensiune spatiului, impreuna cu lumina care este data de mai multe surse: lustre, lampi, spoturi, toate dispuse in zone de interes, cu activitati diferite.

Tavavul din sticla permite trecerea luminii naturale prin toate etajele casei.

Scarile sunt simple, din lemn. S-a renuntat la balustrada si a fost inlocuita cu sticla ce permite o deschidere vizuala, o continuare a designului in toata incaperea.

La ultimul etaj, in dormitor, peretele din sticla are vederea spre living, iar cele din acoperis, spre oras. Toate aceste suprafete din sticla au scopul de a da unitate cladirii, incaperile comunicand intre ele, fara sa fie separate total. De asemenea, au rolul de a da dimensiune spatiului prin deschiderea din afara, spre peisaje.

Pe langa rolul decorativ pe care il au decupajele din tavan din dining room, acestea dau impresia ca mai exista un spatiu dupa acel tavan, creandu-se din nou dimensiune.

Etajul al doilea este o continuare a livingului, incluzand un semineu si doua dormitoare, despartite printr-un perete de sticla. Baile sunt de dimensiuni generoase, cu multe ferestre largi.

Deschide galeria ca sa descoperi incaperile acestei case ale carei design si arhitectura au fost gandite de Ion Popusoi.

Te-ar putea interesa

Cele mai citite articole