O amenajare de 56 mp in nuante de roz prafuit si linii curbate

Amenajarea acestui apartament de doua camere din Shchelkovo iese in evidenta prin bucataria de mare impact vizual, laitmotivul arcelor (prezente in toate zonele locuintei), solutiile si generozitatea spatiilor de depozitare.             Atmosfera moderna, tinereasca si proaspata se resimte inca de la intrarea in locuinta recent amenajata pentru o clienta vesela, optimista, dedicata lumii finantelor. Putem regasi usor o parte din trasaturile de caracter ale beneficiarului in expresia stilistica a amenajarii.

Deschide Galeria

In afara de conceptul cromatic, in care predomina rozul prafuit printre alte nuante de bomboane, caracteristica principala a amenajarii acestor 56 de metri patrati este crearea multor spatii de depozitare  intr-un spatiu mic, probabil cea mai mare provocare a intregului proiect.

Fiecare dulap si spatiu de depozitare a fost atent studiat si implementat, fiind integrat armonios in conceptul general. Tinand cont de cantitatea de obiecte si piese vestimentare ale clientei, s-a dorit depozitarea lor discreta si eleganta, fara a aglomera spatiul existent.

Solutia initiala de compartimentare a fost modificata pentru a corespunde noilor cerinte ale proiectului. Astfel, bucataria a fost alipita zonei de living, sacrificand un dormitor pentru a obtine un spatiu mai mare in zona de zi.  

Totodata, a fost eliminata zona de dressing propusa de dezvoltatorul imobilului; arhitectii au optat pentru o repartizare echilibrata a spatiilor de depozitare in intreaga locuinta.          Fiecare metru patrat disponibil a fost valorificat la maxim pentru a asigura confortul necesar. Majoritatea pieselor de mobilier a fost realizata la comanda, pentru a se potrivi perfect atat dimensiunilor disponibile cat si conceptului propus.

Finisajele folosite sunt de calitate premium, designerii au optat pentru vopsea lavabila la pereti (Designers Guild), parchet si placi de portelan pentru pardoseala, placi faianta Mutina in baie.

Echipa de arhitecti povesteste ca selectia nuantei potrivite de roz pentru fronturile mobilierului de bucatarie a durat foarte mult; au fost facute mai multe simulari si incercari inainte de aprobarea variantei finale.

In amenajarea baii, clienta si-a dorit sa inlocuiasca dusul existent cu o cada, ceea ce s-a implementat cu succes. Masina de spalat rufe este mascata ingenios intr-un corp de depozitare inalt , extrem de util. Regasim si in baie prelungirea conceptului arcelor, folosite la compozitia de oglinzi de pe perete.

Bucataria, cea mai complexa parte a proiectului, a fost realizata integral la comanda. Una dintre dorintele beneficiarei a fost sa scape de colturile taioase, la 90 de grade si sa opteze pentru rutunjirea muchiilor : au fost create arce la delimitarea zonelor de pardoseala, blatul de bar se curbeaza pentru a forma piciorul de sustinere, peretele soldatului de bucatarie se curbeaza catre zona de zi.

Design: Vasilyeva Interiors

Foto: Olga Melekestseva

Te-ar putea interesa

Cele mai citite articole