Dupa mai multi ani de locuit in Japonia, aceasta familie s-a hotarat sa se intoarca in tara si sa-si amenajeze caminul mult visat pentru ei si cei doi copii ai lor. Au apelat la ajutorul Arianei si Tatianei, arhitect si respectiv designer de interior, pentru a-i sprijini si ghida in realizarea acestui proiect.
Anii petrecuti in cultura nipona si-au pus amprenta asupra stilului lor de viata si implicit asupra conceptului de locuit. Astfel ca cerintele principale pentru noua lor casa au in comun concepte specifice culturii orientale: minimalism, luminozitate, functionalitate.
Suprafata apartamentului de 4 camere este una generoasa. Astfel, amenajarea s-a concentrat pe conturarea spatiilor comune din zona de zi si creionarea fiecarui dormitor in parte.
Intrucat spatiul beneficiaza de o suprafata vitrata intinsa si de o priveliste panoramica impresionanta, designerii au hotarat sa puna in valoare aceste trasaturi printr-o abordare minimalista a amenajarii. Astfel, intreaga zona de zi beneficiaza de multa lumina naturala iar lipsa partitiilor face ca spatiul sa para amplu si aerisit. Iluminatul, atat natural cat si cel artificial, devine astfel unul arhitectural, conturand forme si cadre unice in fiecare moment al zilei, fiecare detaliu din decor fiind evidentiat.
Cromatica neutra cuprinde nuante deschise de bej si gri, precum si esente de lemn natur care confera caldura spatiului. Texturile joaca un rol important in aceasta amenajare. Tapetul textil ce acopera o parte din peretii livingului se imbina excelent cu piesele de mobilier. Designul, dispunerea si mai ales alaturarea de tonuri apropiate surprind prin originalitate. Decoratiunile amintesc discret de cultura japoneza.
Spatiul bucatariei comunica direct cu cel al livingului, delimitarea fiind realizata doar la nivelul pardoselii prin placi ceramice ce imita lemnul si placi ce amintesc de piatra naturala. Liniile mobilierului sunt simple si urmeaza tematica generala abordata. Electrocasnice incorporate, design compact ce urmareste o unitate vizuala si un corp tip insula, iata pe scurt descrierea unei bucatarii deschise, in cel mai pur stil minimalist.
Zona de noapte preia cromatica utilizata pentru living, ba chiar si designul mobilierului. Spatiul aerisit inspira stare de bine si relaxare prin paleta de neutre si acelasi iluminat ce are aproape o functie decorativa in ansamblul amenajarii. Cel mai bun cuvant pentru descrierea bailor este rasfat. Placi ceramice ce imita piatra, un iluminat excelent si dotari functionale, iata pe scurt descrierea unor amenajari moderne ce sunt surse veritabile de inspiratie.
Aceasta amenajare ne dovedeste inca o data ca mizand pe o abordare neutra nu vei da gres niciodata, ba mai mult, vei reusi sa aduci personalitate casei tale prin detalii si accesorii pe care le vei putea schimba oricand simti nevoia de o schimbare.