Spatiul elegant al unui apartament de 50 mp

Are o suprafata de aproximativ 50 de metri patrati si te cucereste prin stilul elegant si armonia elementelor bine integrate in amenajare. Iti vorbesc astazi despre un apartament amenajat cu mult bun-gust intr-un imobil de epoca ce a fost transformat din hotel in bloc pentru locuinte.

Deschide Galeria

Zona de zi

Pentru zona de zi, care cuprinde livingul si un mic dining amenajat langa bucatarie, s-au folosit nuante neutre, o cromatica blanda, care inspira confort si stare de bine. Este locul de reuniune al familiei, zona principala a casei.

Accentul s-a pus pe obtinerea de spatii luminoase, de aici si nuantele deschise ale finisajelor si decoratiunilor. Totul se imbina armonios spre a sustine eleganta unui spatiu nu foarte generos.

Bucataria ar fi putut fi una in plan deschis, insa pentru a tine mirosurile la distanta, s-a optat pentru un perete despartitor din sticla securizata cu o usa glisanta. Imediat langa acest perete, a fost amenajat un discret loc de luat masa. Scaunele transparente si masa cu picioare cromate si blat din sticla reflecta orice forma de lumina si lasa impresia ca acest loc pluteste in spatiu. O astfel de alegere pentru mobilier nu incarca spatiul si il lasa sa respire; o excelenta optiune pentru a nu renunta la o functionalitate necesara in orice casa, in ciuda spatiului restrans.

Dormitorul

Pentru a pastra o continuitate, pardoseala cu parchet din lemn se continua din living spre holul de legatura si mai apoi spre dormitor. Si aici amenajarea preia din designul zonei de zi. Peretii zugraviti intr-un gri foarte placut pun in valoare restul pieselor din camera. patul fiind piesa principala. Noptiera in forma de masuta laterala precum si veioza ne confirma bunul-gust si stilul elegant al unei amenajari ce ne inspira sa alegem fiecare piesa cu atentie pentru ca la final elementele sa se aseze firesc ca intr-un puzzle.

Sursa foto: casadiez

Te-ar putea interesa

Cele mai citite articole